Young group of people discussing business plans.

Cum să îţi îmbunătăţeşti relaţiile interpersonale la locul de muncă

Relaţiile pozitive cu colegii de muncă pot contribui la crearea unui mediu mai plăcut, lipsit de stres şi presiune în care activităţile se pot desfăşura într-un mod productiv.

Motive pentru a-ţi îmbunătăţi relaţiile cu colegii de birou

Cercetările şi statisticile au evidenţiat faptul că persoanele care au un prieten apropiat la locul de muncă, vor fi, de asemenea mai productive şi vor avea un randament mai crescut.

Oamenii sunt fiinţe sociale prin definiţie, astfel că avem întotdeauna nevoie de relaţii de prietenie şi de interacţiune cu alte persoane. Aşadar, nu este lipsit de sens să ne optimizăm relaţiile cu colegii de la locul de muncă.

Relaţiile bune includ beneficii precum faptul că munca devine mai uşoară, iar în cazul în care ne dorim să implementăm anumite schimbări, acest lucru va fi mai evidenţiat mai facil în faţa colegilor. Alt avantaj este faptul că putem fi mai creativi şi mai inovativi când suntem într-o armonie cu restul persoanelor de la job.

Relaţiile pozitive cu ceilalţi ne oferă libertate, iar în loc să ne petrecem timpul preţios rezolvând problemele izvorâte din neînţelegeri şi relaţii negative, il putem investi în diverse oportunităţi care să ne sprijine în carieră cum ar fi o promovare sau implementarea unor idei inovatorii.

Relaţiile constructive nu trebuie să se rezume doar la persoanele din birou, ci trebuie extinse la cele din întregul cerc profesional (clienţi, furnizori etc.).

Elemente definitorii ale unei relaţii pozitive cu colegii de muncă

  • Încredere

Fundaţia oricărei relaţii interumane constructive şi benefice este bineînţeles, încrederea. Când ai încredere în echipa cu care lucrezi, se formează o legătură care spijină întreg procesul muncii şi asigură o comunicare mult mai eficientă. Încrederea în ceilalţi îţi va permite să fii deschis şi onest în ceea ce priveşte gândurile, ideile şi acţiunile tale şi vei putea să îţi desfăşori activitatea relaxat, în loc să te simţi forţat de împrejurări să îţi păzeşti tot timpul spatele.

  • Respect reciproc

Este, de asmenea, vital să îţi respecţi colegii şi să valorezi ideile şi contribuţiile acestora, iar, cu puţin noroc, şi ei vor proceda la fel. Muncind împreună, veţi obţine rezultate şi soluţii mai bune şi mai rapide bazate pe creativitate, brainstorming şi înţelepciune comună.

  • Atenţie şi responsabilitate

Este foarte important să îţi asumi toate cuvintele şi acţiunile de la locul de muncă, fiindcă persoanele care au o atenţie sporită la ceea ce spun şi fac, vor putea să evite impactul propriei negativităţi a gândirii sau a emoţiilor care apare în momentele de stres şi presiune asupra celor din jurul lor.

  • Aprecierea diversităţii

Persoanele care se bucură de relaţii pozitive cu cei din jur sunt mult mai deschise la a accepta şi a aprecia opinii diferite. De pildă, când prietenii sau colegii au o părere diferită sau contradictorie cu a ta, este foarte important să o iei în considerare şi pe a acestora, înţelegând şi punctul lor de vedere, înaintea luării unei decizii finale.

  • Comunicare

Comunicăm în marea majoritate a zilei, de dimineaţă până seara. Trimitem sms-uri, e-maliuri, efectuam apeluri telefonice şi avem întâlniri faţă în faţă. Cu cât mai bună este comunicarea cu cei din jur prin orice canale informaţionale s-ar desfăşura ea, cu atât mai bogate vor fi relaţiile noastre. Relaţiile interumane cele mai fructuoase depind, într-o foarte mare măsură, de calitatea comunicării şi de onestitatea acesteia.

Cu cine este necesar să întărim relaţiile şi să îmbunătăţim calitatea acestora?

Deşi este indicat să construim şi să păstrăm relaţii cât mai bune cu toţi cei din jurul nostru, există câteva legături cărora este indicat să le acordăm o atenţie sporită, în ceea ce priveşte locul de muncă.

De exemplu, este recomandat să dezvoltăm bune relaţii cu persoanele-cheie din cadrul companiei în care lucrăm care pot avea legătură cu succesul sau cu eşecul nostru în acel mediu. Întărind relaţiile cu acestea ne vom asigura o desfăşurare optimă a proiectelor şi a întregii cariere.

Odată ce identificăm care sunt persoanele cu un anume interes în proiectele şi în cariera noastră, ne putem devota o parte a timpului în construirea şi managerierea relaţiei cu acestea

Clienţii reprezintă un alt segment important de persoane cărora este recomandat să le acordăm o atenţie sporită. Rezolvarea problemelor unui client nemulţumit necesită timp, energie şi, de multe ori, poate provoca stres, aşadar, este importantă menţinerea unei relaţii bazată pe încredere cu clienţii. Un client fericit va participa întotdeauna la susţinerea vânzărilor, a avansării noastre în carieră şi, în final, la o senzaţie de mulţumire pe care o avem cu noi înşine la sfârşitul unei zile de muncă.

Într-un articol viitor vă vom prezenta câteva sfaturi contructive pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu colegii.

Sfaturi

Lasă un răspuns